Scrisul cu cenuşă

Vorbesc cu autori, poeţi, prozatori, critici, artişti plastici şi observ că timpul dedicat cunoaşterii de sine e tot mai puţin important. În schimb, totul se învârte în jurul contactelor, cultivării relaţiilor. Magnetul oportunităţilor îi reduce la o pilitură de fier, puţin mai consistentă decât cenuşa vulcanului şi vâlva creată de atâtea curse de avion cărora li s-a interzis decolarea. Amici de preşedinţi, de primari, de ministere şi sponsori, vânători de premii, jurii şi antologii din care se grăbesc să azvârle afară valorile.

Singura obsesie se leagă de bătutul palmei sau spinării, unde nu dă Dumnezeu să te zguduie tovărăşeşte un preşedinte şi să ai timp să-l seduci, ca un câine ce se gudură şi te priveşte cu o privire moale în ochi.

Slugărnicia are un singur vis, acela de a seduce oportunităţile.

Captatio benevolentiae.

Cum ar fi arătat lumea azi, dacă în loc să trăiască pentru lumile noi din lăuntru şi din afara, totul s-ar fi redus la cucerirea deja existentului, el însuşi transformat într-o acadea de lins. E trist să vezi şi să văd intelectualii ce iau cu asalt oportunităţile, cum râvnesc să se înfrupte din mierea zaharisită a unui stup părăsit.

Aţi văzut vreodată fagurii rămaşi în cutia de lemn de unde au plecat albine şi matcă şi trântori, mânaţi de instinctul supravieţuirii?

Ceara se împietreşte, devină împreună cu mierea rămasă un clei, întunecându-se la culoare, ruginind, învineţindu-se.

Mai bâzîie muşte, tăuni, musculiţe beţive, până ce fagurii se transformă în tăciuni. Nelucrarea vieţii şi părăsirea rosturilor arde talentul, cât de puţin va fi fost.

Atrase de putere şi privilegii, cărţile  nu mai trec nici prin iad sau paradis, nici măcar prin purgatoriu, ci se scriu, asemeni cenuşii, în crematoriu.

Scrisul cu cenuşă.

Nu mai privesc norii de pe cer, nici pe cei din volumul meu Ochiul atroce, din primul poem recitat de Leopoldina Bălănuţă atât de subversiv.

Privesc norul de cenuşă care a blocat decolarea atător mii de zboruri.

Blocajul cenuşii.

Până şi dizidenţa a funcţionat condusă de seducţia oportunităţilor. Unde sunt cărţile cutremurătoare pe măsura rezistenţei în munţi?

Şi oare să nu mai fie nevoie azi de rezistenţa prin creaţie ?

Anticomunismul e proclamat, ca o reclamă la mall şi străluceşte ca pata de ulei la suprafaţă.  Se înfruptă din oportunităţi.

Nu poţi să zbori din cauza norului de cenuşă.

Ia să vedem care sunt oportunităţile cenuşii.

Nimeni nu mai identifică pe nimeni. Nu mai recunoaşte nici măcar chipul celor dragi.

Ce vecinătate a catastrofelor, erupţia vulcanului şi prăbuşirea avionului polonez la Smolensk.

La Pompei, memoria unei civilizaţii a fost protejată de însăşi lava şi cenuşa care a distrus-o.

Armata Roşie. Roşul de Pompei.

Două oportunităţi.

Picătura de sânge pe care o iei la analiză, după ce ai înţepat buricul unui deget.

Sângele tâşnit din ceafa polonezilor la Katyn.

Şi cenuşa celor veniţi să-i comemoreze. Istoria a căutat din totdeauna oportunitatea de a nu-şi mai cere iertare.