Evzones

Prima oară am văzut fotografii cu trupele de evzones, în arhiva Regelui Mihai, la Versoix, în Elveţia. Am vorbit atunci despre regii şi prinţii Greciei, dinainte de abolirea monarhiei cu Regina Ana, uitându-ne la albume cu fotografii de familie.

Am căutat într-un dicţionar cuvântul, apoi într-o enciclopedie.

Scria traducerea lui, dacă îmi aduc bine aminte însemna încă din vremea lui Homer, bine încins.

Fotografiile din albume, erau amestecate şi se ramificau. Aveam sentimentul unui arhipelag de familii, nu doar de insule greceşti…erau zeci de imagini suprinse la nunţi, înmormântări şi înalte vizite de stat de pe vremea Regelui Constantin I, căsătorit cu sora Kaiserului, care a trecut la ortodoxism enervându-şi fratele, care nu s-a lăsat mai prejos şi i-a susţinut pe faţă pe turci. Casa Imperială a Rusiei, Danemarca, Grecia, România, Iugoslavia, Anglia, regi, regine, prinţi şi prinţese, amirali, generali, asasinatul de la Ekaterinensburg, abdicări, exilări, parade, familii cu reprezentanţi în toate marile ţări ale Europei, văzute ca un continent cu un mare arbore genealogic…

Trupele acestea de evzones în alai sunt cu mult mai mult decât pitorescul costumelor cu fustanelă, cu genuchiere, cu câte un ciucure mare, negru, la fiecare picior, în spatele genunchiului, cu două genuchiere suprapuse peste panalonii-ciorap strâmţi şi strânşi bine pe picior , cu pantofii roşii cu pampon negru, cu tunica bleu marin, iarna, şi kaki deschis, vara, un costum prezent în litografii de secolul 19, în acuarele, cărţi poştale.

În fotografiile din arhiva de la Versoix trupele de evzones, numeroase, par alaiuri de îngeri păzitori, indiferent de bucuria sau tristeţea evenimentului pe care-l însoţesc.

După războaiele balcanice şi cele două războaie mondiale, când trupele de elită formate din evzones au suferit pierderi după victorii, iar curajul lor şi puterea de sacrificiu a împuţinat rândurile elitei militare, alte fotografii, de front sau din viaţa de zi cu zi pot să-ţi dea sentimentul că Grecia şi-a pierdut îngerii păzitori.

Criza recentă măsoară, la scală contemporană, criza născută din cacialmaua globală.

Grecia a apărut mai nou pe agenţiile de ştiri cu toate acele greve, mişcări de mase, cordoane de ordine, chipuri răvăşite şi proteste continui.

De Sfintele Paşti, un alai de evzones a însoţit lumina Sfântă de la Ierusalim până la Atena.

Fireşte, dacă ai fost turist în Grecia în ultimele decenii, s-ar putea să-i fi văzut pe evzones, în faţă reşedinţei prezidenţiale, ori  schimbând garda, la monumentul soldatului necunoscut, însoţind preşedintele Greciei la întâlniri oficiale, cu prilejul unor vizite de stat transmise pe sticlă.

Cu siguranţă ai vrut să te fotografiezi cu aceste simboluri ale Greciei resuscitate prin crearea trupelor şi regimentelor de evzones, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Numele soldaţilor şi ofiţerilor de elită  se mai păstrează azi doar pentru nişte gărzi prezidenţiale care veghează înălţarea steagului şi coborârea lui pe Acropolis. Numele lor ne trimite, cu ajutorul dicţionarului, la Homer. Fotografiile văzute de mine, la Versoix mă apropie de  istoria monarhiei în Grecia, legată prin multe fire şi legături de sânge cu România şi casele regale europene.

Am fost la New York la vreo trei parade ale grecilor din America, pe marile avenide, de ziua lor naţională, pe  25 martie, vecină cu explozia primăverii, cu aurul florilor de corn, al exploziei de lalele, narcise, magnolii şi mâţişori de salcie.

Grecii sunt mari amatori de parade, de costume, atenţi la ceremonial, obiceiuri tradiţionale, sunt generoşi cu bisericile lor, ctitoresc pretutindeni biserici ortodoxe, le umplu de daruri.

Se îmbracă în costumele de evzones de ziua lor naţională.

Defilează sub zgârie norii din Manhattan îmbrăcaţi în evzones.

De ziua naţională a României nu văd la New York uniformele ostaşilor români, cele de dinainte de abdicarea regelui, din vremea victoriilor şi sacrificiilor făcute de soldaţii şi ofiţerii români, în Războiul de Independenţă, în cele două războaie mondiale.

În ultimul an, am asistat la cel mai cumplit şi penibil asediu împotriva instituţiilor româneşti.

Flacăra Luminii sfinte nu e adusă în România şi de câţiva sodaţi în uniforme tradiţionale de elită, respectate asemeni celor purtate de evzones, de greci.

Noi credem că uniformele instituţiilor româneşti sunt un soi de costume de carnaval. Le decredibilizăm, le ignorăm.

Transformăm valorile în butaforie.

Mai nou ne punem întrebarea dacă România va atinge nivelul crizei din Grecia. De ce nu se întreabă nimeni ce uniforme şi straie mai preţuiesc românii. Şi de se predau atât de uşor românii în mâinile unui soldat fanfaron.

El nu slujeşte nici o armă şi nu cade eroic pe nici un câmp de luptă.

Tare aş vrea ca să poată privi toţi românii cât mai multe albume de fotografii ale familiilor regale. Să vadă alte cutume şi alte costume.