Ficţiunea a trecut în bârfă ordinară de multă vreme. Romanele discreditării au succes de casă la bloc. Discreditez deci exist.
Citesc poezia lumii. Ca şi cum aş asculta o pădure de bambus în vacarmul discotecii de la Bamboo. Eu o aud, vacarmul e surd.
Surâd. În jur surâd roşiatice popouri de maimuţe.
Ignor deci exist, singurul adagiu pe care Descartes nu l-a formulat, pare să triumfe azi mai mult ca oricând în România. Exerciţiile de ignorare scad raţia pe locuitor de adevăr şi valoare mai mult decât orice criză. De la cine să ne împrumutăm pentru credibilitate.
Cum să te separi de curentul comun, de compromisuri? Şi mai ales cum să nu traduci absenţa judecăţilor de valoare în frustrare şi suspiciune? Izolându-te.
Faci asta de multe decenii. Trăieşti împotriva curentului. Alegi să te bucuri, când alţii aleg să se adăpostească la umbra privilegiilor. Munceşti. E un verb discreditat. Caută alianţe, nu contează ceea ce faci, doar alianţele merită siropul dulce al cuvintelor tale.
Demolarea oamenilor care îţi stau în cale are un magister în demolarea bisericilor. Doar că acum se face de dragul bisericuţelor considerate investiţii sigure.
Slugărnicie în exces şi reverenţe continue, acceptate, pe principiul şerbetului servit în reuniuni de familie. Îmi place să citesc morala privind linguriţele de pe care e greu să desprinzi acest zahăr murdar, ca un rest de ciment uscat de care nu mai are nevoie nici constructorul, nici beneficiarul.
Voi scrie rapid o prefaţă la un poet de douăzeci de ani din Cernăuţi. Şi mă bucur că după mai mult de opt decenii, în fine, Ruxandra Garofeanu şi Vladimir Bulat au deschis o expoziţie de pictură a basarabenilor pe strada Luca Stroici, în fosta casă a lui Pache Protopopescu. Expresionismul cromatic şi de volumetrie, în sculptura mică, va trece, în anii 50, într-un simili realism domesticit.
Nu sunt expuse uleiuri sau desene în care foştii avangardişti trec cu arme şi bagaje la proletcultism.Culorile şi compoziţia sunt mai vitale decât ideologia.
Poţi studia abandonul coloanei vertebrale în zâmbet. Larg şi docil, ca plachiul pus la călcâiul pantofului, la umbra preşedintelui. Absent, smochinit, cu ceilalţi.
Cenzura politică şi de grup atinge azi cote incredibile în zona valorilor. Ai sau nu acces la alaiul listelor de semnături. Dacă nu ai fost satelitul unui cenaclu, contează pe omisiunea sumarelor de istorii literare. Nimeni nu are nici o îndoială că şi literatura şi-a adjudecat primplanul axiologic precum baronii provinciilor. Poţi acţiona şi în economia Textului prin rapt, falimentare şi acţiuni mafiote.
Anii de proletcultism au creat modelul poetului de curte comunistă. Din 90 încoace se caută un loc în ograda cu noii privilegiaţi.Patrimoniul este distrus şi izolat iar istoria ruinelor devine certitudinea profitului maxim.
Am de încheiat o grămadă de cărţi ale mele, lăsate de izbelişte. Volumele de versuri inedite Sacul de cuvinte, Cartea de sticlă, Să locuieşti într-o lupă şi versiunea lor în engleză, volumul în germană de poeme care aşteptă o ultimă ochire a traducătorului şi a mea. Lumea nu prea are imaginaţie. Îşi închipuie că dacă nu publici, n-ai mai scrie şi chiar îţi inventează o mică înmormantare şi pun de un parastas. Am de construit şi doua mici proiecte în plină criză imobiliară dictată de înţărcarea creditelor.
Pentru cineva care lipseste din ţară perioade mai lungi, lista trecerii unor prieteni sau cunoscuţi dincolo, creează un spaţiu în care ar fi nimerită o anume umanizare.
Pentru capitalismul cultural şi canibalismul promoţiilor, dispariţia celuilalt este o formă de supravieţuire confortabilă, un arhipelag în negativ, în caşcavalul taxinomiilor.Te poţi extinde pe seama vecinului ieşit pe năsălie din casă.