În toate aceste zile de mare durere, pomenire și rugăciune, care s-au scurs de la aflarea veștii că Regina Ana a murit, memoria mea a reluat atâtea imagini vii, avînd-o în mijlocul lor pe Regina Ana. Nu în prim plan, loc al ostențației și pozei, cel mai adesea, ci în miezul acestei lumi, în sânul unui secol de istorie zbuciumată Regina Ana s-a aflat întotdeauna în sămânța sau sâmburele tare al valorilor, cu adevărat roditor și continuator.
Am revăzut zeci și zeci de imagini, am retrăit viața plină de miez a Reginei Ana, așa cum mi s-a dezvăluit în dialogurile purtate la Versoix, începând cu prima vizită pe care am făcut-o Regelui și Reginei, în 5 mai 1990, când m-au primit la Vila Serena.
Atunci am început să cunosc, să admir și, să iubesc și să respect Calea Reginei Ana, unică, firească și infinit pilduitoare.
Atunci am început să înțeleg de ce și cum s-a aflat Calea Reginei noastre în miezul istoriei, în miezul istoriei celui de-al doilea râzboi mondial, al exilului și exilării Europei de Est, al exilului impus Regelui Mihai și tuturor valorilor legitime, după abdicarea forțată. Al exilului poporului român și tuturor suferințelor și privărilor de libertate pe care le cunoștea mai profund decît mulți dintre noi. În mijlocul comunităților românești de pe atâtea meridiane. Aflate în exil și neavând dreptul de a-și vedea țara.
În miezul evenimentelor din decembrie 1989 de la Timișoara.
Da, Regina Ana a participat la o manifestație de solidaritate cu victimele de la Timișoara, organizată de comunitățile românești, la Geneva pe 19 decembrie 1989. Presa elvețiană și postul “Suisse romande » menționează această prezență, alături de participarea Festivalurile de film românesc, de acțiunile întreprinse de « Operation Villages Roumains » sau slujbele anuale de pomenire ale soldaților și ofițerilor români de la Soulzmatt, unde se întâlneau personalități ale exilului românesc din toată lumea și preoți ortodocși de pe atâtea meridiane.
Atunci, la Versoix, cercetând împreună arhiva Regelui, albumele de fotografii, am început să înțeleg regalitatea Regine noastre Ana, care nu a purtat coroană, de vreme ce, mai întâi, României i-a fost smulsă coroana. Dar a dus, mai departe, prin toată ființa ei armonioasă, curajoasă și înțeleaptă, toate valorile și semnificațiile acestei coroane, forța Coroanei de oțel a Întregirii și Unirii, credința în Dumnezeu, acel adagio Nihil sine Deo aparținînd monarhiei și Casei Regale a României dar și umanității încrezătoare în duhul binelui și frumosului.
Am revăzut în amintire, în toate aceste zile, am auzit, în gând, glasul Reginei, râsul ei ca o jerbă copilăroasă, replicile directe, pline de miez, lipsite de încrâncenare, orgolii sau resentimente. Am retrăit arta ei de a povesti iubind cele ce sunt, muncind și respectând munca celorlalți. A trăit fericirea și responsabilitatea de a fi aleasa, în vremuri oricât de grele, a unui Rege silit să-și poarte țara doar în inimă. O aud pe Regina Ana povestindu-mi. Despre familie, părinți și frați, despre copilăria trăită la saint-Cloud, Pianore ori Berensdorf despre tinerețea iute maturizată de prezența pe front, despre întâlnirea la Claridge’s a alesului de o viață, Regele Mihai.
Despre România necunoscută, « ce pays inconnu », pe care i-au sădit-o în suflet Regele Mihai și Regina Elena, românii pe care i-a cunoscut și admirat, de la Corneliu Coposu la la Doina Cornea, de la Emil Cioran și Eugen Ionescu, la Elisabeta Rizea, de la mii și mii de români pe care avea să-i întâlnească, să le întindă mâna, să le surâdă și să-i roage ca să-i vorbească în limba română, mergând prin țară, într-un continuu pelerinaj și prinos, după ce i s-a îngăduit șederea în țară.
Am retrăit calea Reginei Ana, i-am recitit cuvintele, i-am reascultat vocea, am privit-o din sute și sute de fotografii, alături de Regele Mihai, de fiice și de nepoți, de prieteni din toată lumea. Ori stând în mijlocul camerei de la Versoix, alături de bradul de Crăciun și împachetând cu fiicele ei darurile ce se vor împărți la Nașterea Domnului..
Am revăzut mâinile Reginei purtând ca o coroană, buchetul de flori alese în culorile tricolorului cu o iubire care dăruiește, nu cere și nu cântărește.
Am retrăit marea de iubire de la acea sărbătoare a Învierii, în 1992, când poporul român ar fi trebuit să nu-l mai lase pe Regele Mihai să plece din țară și nici pe Regina Ana.
Am mers atunci la Continental mai mulți scriitori, artiști, intelectuali, monarhiști fără de rest.
Regina era în mijlocul camerei de primire, alături de Rege, împreună cu oaspeții întâmpinați ca o amfitrioană generoasă, discretă, plină de spirit, deloc iubitoare de cuvinte și gesturi fără de miez, fără de sens.
Calea Reginei noastre, Dumnezeu s-o odihnească pe Majestata Sa Regina Ana a României , a fost și va rămâne o cale regală, un dum către miezul valorilor, către sămânța și sâmburele lor, ce le duce mai departe.
Să ne dorim ca pomenirea ei veșnică să însemne pentru noi toți această întoarcere a României în miezul valorilor naționale și universale, ale iubirii, credinței, ecumenismului pecetlui prin alegerea locului veșniciei, la Curtea de Argeș.
Dumnezeu să dăruiască putere, sănătate și alinare Majestății Sale Regelui Mihai precum și membrilor Casei Regale, Alteței Sale Regale Principesa Margareta, Custodele Coroanei, ASR Principelui Radu al României, Altețelor Lor Regale, Principesele Elena, Irina, Sofia și Maria, tuturor celor cinci fiice, nepoților și nepoatelor Majestății Sale, Regina Ana a României, cu toții atât de loviți de această pierdere.
Fie venica pomenirea Majestății Sale Regina Ana. și Fie Testamentul moral transmis nouă un timp al zidirii, iubirii și reîntemeierii noastre.
Calea vieții Majestății Sale Regina Ana a României ne încoronează.
5 comments